Pauza de relaxare – Chiar şi mămicile dansează

Si-mamicile-danseaza-mirela-horumba

Pauza de relaxare – Chiar şi mămicile dansează

Oricât ar părea de surprinzător, mişcarea şi dansul sunt foarte importante nu doar pentru echilibrul psihic al copiilor, dar şi al adulţilor, iar aceştia ar trebui să îşi treacă în program ore special dedicate pentru practicarea lor, care ne ajută să reducem stres-ul şi să redobândim echilibrul emoţional, atât de solicitat  în interacţiunea cu copiii.  Mişcarea şi bună dispoziţie dezvoltă creativitatea, ingeniozitatea, imaginaţia, atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor.

Confruntarea cu probleme de rezolvat zilnic ne pune tuturor mintea la încercare, indiferent de vârstă, şi ne ajută să ne dezvoltăm abilităţi latente, simţul umorului, spiritul de observaţie. Iar pentru adulţi, orice redirecţionare a gândurilor este relaxantă, ajutându-i să se mai elibereze de stres.

Este ceea ce s-a descoperit şi printr-un studiu pe sute de persoane asupra condiţiilor psihologice care favorizează starea de relaxare. Cei care dansează par mai fericiţi, reuşesc să se concentreze mult mai bine şi sunt mai productivi decât ceilalţi. Individual sau colectiv, dansul, prin însăşi esenţa lui, scapă de rigorile vieţii sociale banale. Le permite adulţilor să iasă din cotidian pentru a intra momentan şi total într-un cadru ludic.

De asemenea, relaxându-ne şi eliberându-ne de stres, reducem şi nivelul unor hormoni care se acumulează în noi, de genul cortizolului, care sunt în strânsă legătură cu slăbirea sistemului nostru imunitar şi apariţia bolilor de inimă.

Şi mămicile sunt oameni şi au nevoie din când în când de câte o pauză.

Funshop-ul nostru vă propune momente binevenite de relaxare, într-o lume din ce în ce mai ocupată. Timp de 90 de minute, vă propunem ca dansul şi mişcarea să ne adună bună dispoziţie şi disponibilitate mai mare pentru copiii şi familiile noastre.

Foto credit www.pexels.com

Rămâi în contact cu mine!

Află când şi unde se va organiza acest curs prin abonarea la newsletter-ul “Mirela Horumbă, psihologul părinţilor”.

Am citit si sunt de acord cu Politica de confidentialitate