Parenting-ul şi psihologia pozitivă fac o echipă de nota 10

Parentingul-si-psihologia-pozitiva

Parenting-ul şi psihologia pozitivă fac o echipă de nota 10

 Societatea bazată pe cunoaştere este deja prezentul şi  viitorul

Se vorbeşte atât de mult despre psihologia pozitivă  şi despre beneficiile majore, pentru noi şi pentru copiii noştri, ale unei societăţi bazate pe valori şi pe cunoaştere, încât parcă o curiozitate de părinţi informaţi , la început timidă, creşte în interiorul nostru , de la zi la zi. Şi începem să citim articole şi cărţi, din ce în ce mai multe, participăm la evenimente de parenting, din ce în ce mai multe, audiem o serie întreagă de specialişti, din ce în ce mai mulţi, încât, la un moment dat ne simţim de-a dreptul dezorientaţi şi copleşiţi încât ajungem să ne întrebăm pe bună dreptate: ce să mai cred eu de aici? Cum să mă port cu copilul meu astfel încât să îl educ pentru a se adapta în această societate? Am crezut că va fi mai uşor să aplicăm informaţiile şi cunoaşterea, însă ne vedem adesea în postura în care aceste sunt extrem de bulversante pentru noi, părinţii.

Un lucru este clar: bătaia nu ajută la nimic, iar pedepsele nici atât. Este un bun început, însă este doar un pas mic. Atunci trebuie să fie altceva prin care poţi ajunge la cooperarea copilului. Pentru că fiecare părinte, mai devreme sau mai târziu, înţelege că nu îşi poate controla copilul ( nimănui nu îi place să fie controlat, nici măcar copiilor) şi că singura metodă care funcţionează este cea prin care copilul este determinat să recunoască şi să respecte autoritatea părintească prin folosirea metodelor psihologice adecvate.

Parenting făceau şi străbunicii noştri

Unii părinţi ar putea crede că acum s-a inventat o metodă de a creşte copiii diferit căreia i s-a spus parenting, de aceea a apărut şi un curent antiparenting, care din perspectiva mea este o aberaţie: este ca şi cum ai spune să fim împotriva părinţilor care caută soluţii mai sănătoase emoţional pentru copiii lor. Parenting-ul , în cuvinte puţine, înseamnă totalitatea acţiunilor unui părinte (cuvinte şi comportamente) prin care relaţionează cu copilul său.

Copii s-au născut şi educat de-a lungul timpului, deci nu este nici o noutate, singura diferenţă constă în faptul că metodele folosite în trecut se bazau pe folosirea fricii, vinovăţiei, ruşinii, umilirii. Dezvoltarea tehnologiei moderne, care permite măsurarea în timp real a proceselor fiziologice din creier ne-a arătat că acest mod de a face educaţie este complet greşit, pentru că pe termen lung creează blocaje emoţionale (tulburări de învăţare, timiditate, anxietate, depresie, fobie, agresivitate, etc.)

Ce este de fapt psihologia pozitivă?

Psihologia este o ştiinţă care se ocupă de studiul minţii şi al comportamentului uman.

Aşadar, dacă nu cunoaştem cum funcţionează creierul, ce-l potenţează şi ceea ce îl face mai puţim optim în funcţionarea lui, cum putem să facem educaţie, într-o manieră sănătoasă? Cred că răspunsul la această întrebare îl are fiecare părinte pentru el însuşi.

Psihologia pozitivă ( a nu se confunda cu gândirea pozitivă) este o direcţia nouă în studiul obţinerii unei vieţi de calitate, apărută în 1998 când psihologul Martin Seligman şi-a propus găsirea unui “model de înflorire umană”. Practic, aplicarea psihologiei pozitive în parenting presupune aplicarea cu copiii a metodelor de relaţionare care de fac să te simţi bine şi să funcţionezi bine, atât individual cât şi în context social.

Practic prin acest fel de a face educaţie, copilul ajunge să dobândească autonomie, încredere în forţele proprii, rezilienţa şi tot ce are nevoie pentru a fi fericit şi împlinit.

Neuroştiinţele ne explică cum să aplicăm psihologia pozitivă în parenting

Atunci când apare bucuria şi recunoştinţa în creierul nostru, neuronii înfloresc”, spune profesorul Leon Zagrean, şeful catedrei de fiziologie şi neuroştiinţe de la Facultatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti la cursul de neuroştiinţe pe care îl susţine anual. Despre felul în care funcţionează mintea noastră puteţi citi şi aici, şi putem lua toate informaţiile pentru a le aplica conştient în viaţa noastră.

Dacă ar fi să avem o idee principală, ea ar suna în acest fel:

Să aplicăm regula celor 3R a lui Dalai Lama:

  • respect pentru tine,
  • respect pentru celălalt ( chiar când acesta este copilul tău, sau mai ales);
  • şi responsabilitate pentru propriile fapte ( să ne asumăm, în calitatea noastră de părinţi, că atunci când jignim sau criticăm stă fix în puterea noastră să alegem să ne comportăm diferit şi doar noi putem schimba acest lucru ; aşadar, cine este posesorul creierului are şi responsabilitatea acţiunilor sale, adică “ nu este din cauza celuilalt, ci din maniera în care creierul nostru judecă comportamentul lui.  Cred că este mai clar acum!)

Suntem pregătiţi să ne asumăm rolul de părinte cu adevărat? 

Dilema noastră actuală este mai provocatoare ca niciodată. Ne străduim să dăm tot ce ne pricepem mai bine ca părinţi şi nu este suficient. Copiii noştri pare că sunt din ce în ce mai plictisiţi şi nefericiţi, ceea ce ne duce şi pe noi într-o zonă de nemulţumire şi frustrare.Pare că astăzi este mai dificil ca oricând să fii părinte, mai ales un părinte care să potenţeze copilul, fără să-l blocheze:

  • E clar ca noi, părinţii, ne iubim copiii însă ştim să îi facem să simtă acest lucru?
  • Pare că simţul normalităţii este tot mai îndepărtat în relaţia părinţi şi copii;
  • Dacă ai o filozofie şi o înţelegere a funcţionării relaţiilor interumane este mult mai probabil să poţi menţine un stil parental constant de tip castig-castig pentru ambele părţi

De ce ne este atât de dificil să fim părinţi astăzi:

GREUTATEA PROVINE din faptul că abrogarea violenţei ca metodă de educaţie a lăsat în urma ei un mare vacuum,   pe care părinţii nu ştiu cu ce să îl umple şi de aceea experimentează diferite metode nefuncţionale:

  • principii aşa zis democratice, greşit intelese şi aplicate, care se soldează cu justificări, argumentări şi discuţii interminabile;
  • dorinţele şi refuzurile copiilor că fir conducător al familiei până când ajung într-o stare de derută;
  • responsabilitatea parentală este lăsată copiilor – după care urmează lupte pentru recuperarea ei;
  • oferă atât de multă atenţie copilului, încât se anulează pe ei înşişi din această relaţie

Clarificări pentru atragerea cooperării

Este necesar să înţelegem:

  • Într-o familie “psihologic sănătoasă”, unde fiecărui membru îi este respectată demnitatea umană şi care este îndreptăţit să se respecte pe sine ca un egal al celorlalţi, nici pedeapsa,nici permisivitatea nu au sens;
  • Pedeapsa creează rebeliune, opoziţie şi răzbunare;
  • Orice comportament este direcţionat cu scop: să avem un loc şi să ne simţim semnificativi în familia noastră;
  • Un copil cu comportament problematic este nesigur de locul lui în familie şi crede să sarcinile importante din viaţă sunt făcute doar de părinţi ( care reprezintă societatea la scară micro ) şi astfel se îndreaptă către comportamente neutile şi negative pentru a-şi găsi o semnificaţie personală

În loc de concluzie

  • Secole de-a rândul , oamenii s-au obişnuit să creadă că simplul fapt de a fi mamă sau tată, le conferă o autoritate formală care le uşurează exercitarea autorităţii parentale;
  • Aşa se întâmplă doar pe parcursul primilor doi ani din viaţa copilului ;
  • Părinţii ajung să se bucure de respectul copiilor nu datorită funcţiei pe care o îndeplinesc, ci datorită persoanei care sunt şi a comportamentelor pe care le au
  • Iubirea pentru copiii noştri într-un fel este percepută de noi şi în alt mod de ei;
  • Condiţia definitorie pentru ca un copil să se simtă iubit este ca sentimentele părinţilor de afecţiune să poată fi transpuse în gesturi şi acţiuni pline de dragoste;
  • Cu toţii, copii şi adulţi, ne simţim iubiţi atunci când nu ne sunt încălcate limitele ( de aceea întotdeauna controlul duce la conflicte )

Aşadar, tot ce ne rămâne de făcut este să lăsăm psihologia pozitivă să ne îndrume cum să fim părinţi! Doar atât: să fim părinţi, pentrua le putea oferi copiilor noştri siguranţa emoţională! Singurul lucru care contează pentru o viaţă fericită şi împlinită!

Propun să începem chiar de astăzi! Tu ce părere ai, mi te alături?

Foto credit: pexels.com